Venituri de 624 milioane de lei în primul trimestru din 2024, un avans de 11%
AQUILA (simbol bursier AQ) a încheiat primul trimestru din 2024 cu o creștere a veniturilor cu 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 624 milioane de lei. Rezultatele obținute au fost susținute de segmentul de distribuție, ca urmare a concentrării pe canalele cu cel mai mare potențial de creștere și a extinderii portofoliului de produse vândute pe fiecare canal de vânzare. Profitul net înregistrat de companie în primul trimestru din 2024 este de 19,6 milioane de lei.
Cătălin Vasile, CEO AQUILA:
„Începutul acestui an a fost marcat de evenimente semnificative privind strategia de creștere prin noi achiziții vizate odată cu listarea la BVB în anul 2021. În februarie 2024 am finalizat achiziția Romtec-Europa SRL, iar în aprilie am finalizat achiziția companiilor Parmafood Group Distribution SRL și Parmafood Trading SRL. Suntem încrezători în oportunitățile create spre beneficiul tuturor părților interesate. Ne concentrăm pe extinderea portofoliului de produse pentru toate companiile din grup, astfel încât să dezvoltăm soluții specifice fiecărui canal de vânzare în parte. Am continuat, totodată, creșterea organică și dezvoltarea brandurilor proprii. Rezultatele înregistrate în primul trimestru au fost susținute de creșteri de peste 25% în canalele de distribuție HoReCa și rețele benzinării. Adăugăm valoare printr-o gamă foarte largă de produse de calitate, de la peste 200 de producători aflați în portofoliul AQUILA, prin soluțiile logistice și digitale oferite, și viziunea bazată pe performanță.”
În structura veniturilor, în primul trimestru din 2024 veniturile din segmentul distribuție cu crescut cu 11%, cele din segmentul logistică cu 2%, iar veniturile din segmentul transport s-au situat la același nivel cu cele obținute în primul trimestru din 2023. Veniturile aferente brandurilor proprii, Gradena, La Masă și Yachtis, au avut un avans de 11% în primul trimestru al anului comparativ cu perioada similară din 2023.
EBITDA (Profitul înainte de dobânzi, taxe, amortizare și depreciere) s-a menținut la același nivel cu anul trecut, de 40 de milioane de lei.
Raportul integral despre rezultatele financiare ale companiei AQUILA aferente T1 2024 îl găsiți la secțiunea Investitori de pe site.